Gările auto din Călăraşi şi Ungheni au fost renovate. Spre ce tinde ministrul Transporturilor (VIDEO)

Embed:

Opt milioane de lei vor fi alocate pentru renovarea a cinci autogări din ţară. Acestea vor avea săli de așteptare, ghișee pentru eliberarea biletelor, dar şi o cameră a mamei şi copilului. De asemenea, vor fi schimbate instalaţiile sanitare, electrice, termice şi de telecomunicaţii.

Până acum, au fost modernizate autogările din Străşeni, Călăraşi, Ungheni, Făleşti şi Floreşti. Costul lucrărilor a ajuns la cinci milioane de lei:

"Sunt foarte bune. Este curat, cald. Este plăcut. Era mai urât decât acum".

"Vai de mine nici nu vreau să-mi amintesc, erau şi şobolani, acum avem apă călduţă, viceu, toate comodităţile".

Schimbările au fost şi pe placul călătorilor:

"Cu gară nouă poate ne ducem în Europa şi va fi ceva mai bine".

"S-a schimbat totul. Îmi place că au schimbat podelele, dar în general, tot."

Ministrul Transporturilor Vasile Botnari a inspectat autogările din Călăraşi şi Ungheni şi a dat asigurări că, în următorii ani, vor fi renovate şi autogările din celelalte raioane.

"Am vizitat gara auto care până acum nu era, anul trecut a fost construită de la zero. Pas cu pas toate vom repara toate gările şi vom crea condiţii normale pentru pasageri. Pentru anul acesta planificăm întreprinderea să investească mai mult de opt milioane de lei pentru reparaţia gărilor", a spus ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari. 

Directorii gărilor auto sunt mulţumiţi de noile condiţii.

"Avem sala spaţioasă, largă, iluminată, scaune, după cum vedeţi, camera mamei şi copilului. Ar fi de dorit să găsim surse de finanţare, să asfaltăm curte, să facem un gard frumos, acolo pentru pasageri nişte scaune frumoase", a spus şeful gării auto Călăraşi, Grigore Vasiloaie. 

În acest an, urmează să fie reconstruite autogările din Glodeni, Cantemir şi Autogara Centru din Capitală. În total, în Moldova sunt mai mult de 30 de autogări.

PUBLIKA.MD menţionează că modernizarea rețelei de gări auto a început anul trecut. Până în prezent, au fost finalizate lucrările la gările auto din Străşeni, Călăraşi, Ungheni, Făleşti și Floreşti, iar costul investiţiei s-a ridicat la cinci milioane lei.

20150416 2

20150416 3

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu