Gămurari, despre vizita efectuată de Vlad Plahotniuc în SUA: Avem sprijinul partenerilor americani pentru a merge pe vectorul pro occidental

Embed:

Avem sprijinul partenerilor americani pentru a merge în continuare pe vectorul pro occidental. Declaraţia a fost făcută de purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari.

"Domnul președinte Vlad Plahotniuc a făcut o scurtă prezentare despre vizita pe care a efectuat-o în Statele Unite săptămâna trecută. Din delegaţie a mai facut parte președintele Parlamentului, Andrian Candu și vicepreședintele PDM, Vlad Cebotari.

Dumnealor au avut întrevederi cu mai mulți congresmani americani, iar discuțiile s-au axat pe colaborarea dintre Moldova și SUA. Un subiect important pentru Chişinău. Este vorba despre acele asigurări din partea reprezentanţilor de la Chişinău, dar şi încrederea acordată de autorităţile americane referitor la vectorul pro occidental de dezvolatre a Republicii Moldova. S-a discutat despre relațiile bilaterale dintre Moldova şi SUA, inclusiv proiecte pentru viitor", a precizat Vitalie Gămurari.

Totodată, purtătorul de cuvânt al PDM a declarat că sprijinul autorităţilor americane este esențial pentru ţara noastră, motiv pentru care Moldova susţine în continuare relațiile cu partenerii din SUA.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu