Gala Oscar 2019: Filmul "The Green Book" a fost desemnat CEA MAI BUNĂ PELICULĂ

Embed:

Premiile Oscar, cele mai importante trofee din lumea cinematografiei, au fost decernate în această noapte la Los Angeles.

În aplauzele tuturor celor prezenţi, în mod neaşteptat, statuia pentru cel mai bun film a fost atribuită peliculei Green Book, care povesteşte viaţa unui pianist de culoare.

Filmul a obţinut şi trofeele pentru cel mai bun actor în rol secundar și cel mai bun scenariu original.

Pelicula Green Book este bazată pe fapte reale şi spune povestea unui pianist de culoare care porneşte într-un turneu în sudul Statele Unite. Totul se întâmplă în anii 60, când ura față de persoanele de culoare se manifesta violent. Green Book este numele cărţii care include hotelurile și restaurantele în care persoanele de culoare aveau voie să intre.

După cum era de aşteptat, Rami Malek a obţinut premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea lui Freddie Mercury din "Bohemian Rhapsody". În total, pelicula a obţinut patru trofee Oscar.

"O parte din istoria mea se scrie chiar acum. Asta nu se putea întâmpla fără ajutorul vostru, a celor care au avut încredere în mine", a afirmat Rami Malek, actor.

La categoria cea mai bună actriţă într-un rol principal, câştigătoare a fost desemnată Olive Colman, protagonista filmului „The Favourite”. Pentru rolul reginei Ann, actrița britanică s-a îngrășat cu 15 kilograme.

Alfonso Cuaron, căruia îi aparţine filmul Roma a obţinut Oscarul pentru cel mai bun regizor. Anterior, pentru aceeaşi peliculă, mexicanul a fost recompensat şi cu premiul BAFTA.

Fără surprize, cel mai bun cântec original a fost desemnat „Shallow”, din filmul „A Star Is Born”. Lady Gaga şi Bradley Cooper au cântat piesa în faţa celor adunaţi la gală. 

Premiul pentru cel mai bun film animat a fost obţinut de “Spider-Man: Into the Spider-Verse”, iar cel mai bun documentar a fost desemnat "Free Solo".

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu