Gala doamnelor de succes la Briceni. Reprezentantele sexului frumos au fost premiate: Noi avem aurul nostru, acestea sunt femeile noastre

Embed:
În ajun de Ziua Internaţională a Femeilor, la Briceni a fost organizată o gală a doamnelor de succes. Reprezentantele sexului frumos, care au obţinut rezultate deosebite în domeniul în care activează, s-au ales cu distincții. La eveniment au fost prezenți şi deputații democraţi Marian Lupu și Valentina Stratan.

Nouă femei s-au ales cu premii. Valentina Melniciuc, șefa Centrului de sănătate din orașul Lipcani, este unde dintre ele.

"Fiica mea mă întreba: mămică tu toată viața o să ai servicii de noapte? Aveam servicii foarte des, îmi simțea lipsa acasă. Dar m-au ajutat atât soțul, cât și fiica ca să mă dedic profesiei", a menţionat Valentina Melniciuc.

Cea mai bună elevă din raion a fost desemnată Onorina Barbalat, o adolescentă din satul Șirăuți. Anul acesta, ea a obţinut locuri de frunte la olimpiadele raionale de fizică, matematică, chimie și biologie.

"Un mare exemplu îl iau de la fratele meu care a participat de asemenea la Olimpiada Republicană la Fizică și a ocupat locul patru", a spus Onorina Barbalat.

"Alte țări au zăcăminte de gaze și petrol. Noi, însă, avem aurul nostru, acestea sunt femeile noastre. Am decis să facem aceste nominalizări pentru ca să nu fie doar o floare, un concert și atât", a declarat Mihail Gnatiuc, președintele raionului Briceni.

Deputații Marian Lupu și Valentina Stratan au felicitat femeile prezente la eveniment cu ocazia sărbătorii de 8 Martie.

"Multă sănătate, oameni dragi în preajmă. Oamenii iubiți să-i aveți zi de zi lângă dumneavoastră, să le simțiți umărul, suflul, sprijinul, susținerea, căldura sufletească. Anume din aceste ingrediente constă viața noastră", a precizat Marian Lupu, deputat PDM.

"În 22 de ani de activitate politică și parlamentară am cunoscut mii de femei. Le-am admirat, le-am apreciat calitățile profesionale. Mi-a fost drag să apreciez munca și calitatea organizatorică și de manager a multor primari femei și v-am admirat", a subliniat Valentina Stratan, deputat PDM.

La sfârşitul galei, femeile au avut parte de un concert.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu