Găgăuzii vor INDEPENDENŢĂ! Cetăţenii din UTA Găgăuzia au colectat semnături pentru iniţierea unui referendum

Embed:

(UPDATE: 22.01) Deputatul Adunării Populare din Găgăuzia Ivan Burgundji: Este o astfel de iniţiativă, însă nu am examinat-o. Cred că vom discuta săptămâna aceasta. În principiu este posibil să facem un referendum dacă în mai multe localitaţi au fost colectate semnături. Până în 2015 este mult timp şi unele probleme ar putea fi rezolvate în cadrul Republicii Moldova. Nu cred că este un risc al separării de Republica Moldova. Cred că raţiunea va prevala.

(UPDATE: 21.54) Vicepreşedintele Parlamentului Andrian Candu: Nu se pune chiar problema independenţei Găgăuziei. E foarte important să tratăm subiectele cu atenţie deosebită şi să nu isterizăm societatea şi mediul politic. E vorba despre o adresare din partea unui număr de cetăţeni, care pun în discuţie si subiectul împuternicirilor date acestei autonomii prin lege. Aceste chestiuni se pot discuta, există şi o platformă în Parlamentrul R. Moldova şi Adunarea Populară a Găgăuziei. Există dreptul de autodeterminare a etniilor. Important să nu isterizăm, după situaţiile din ultimul timp ce au loc în Transnistria, acum şi în Găgăuzia. Parcă cineva ar încerca să pună o presiune pe autorităţile R. Moldova, cu cât mai mult ne apropiem de unele puncte ireversibile legate de apropierea de UE. Potrivit legii, între Parlament şi Adunarea Populară a Găgăuziei există şi trebuie să existe o comunicare. Aşteptăm să vedem care vor fi propunerile, totul trebuie să fie făcut în limitele Constituţiei şi în limitele tratamentului special în privinţa Găgăuziei şi a statutului Găgăuziei.

(UPDATE: 21.51) Analistul politic Oazu Nantoi: La 23 decembrie 1994, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat legea cu privire la statutul UTA Găgăuzia. Tot Parlamentul are dreptul de a anula acest statut. Sigur că acest statut este creat pe principii sovietice, pe etnicitate, ceea ce nu este în Europa. Este un fel de reflecţie a mentalităţiii noastre din 1994, când Parlamentul a fixat nişte stereotipuri sovietice sub forma acestei autonomii. Statul Moldova este fragil, nu trebuie să isterizăm acestă situaţie. Trebuie să ne concentrăm pe caniculă, odihnă, roada din toamnă, nu să facem speculaţii.

(21:33) Adunarea Populară a Găgăuziei vrea să iniţieze un referendum pentru desprinderea de Moldova. Un grup de cetăţeni au adunat 5000 de semnături necesare pentru iniţierea referendumului. 

Lista de semnături a fost prezentată Adunării Populare, care va demara acţiunile ulterioare. Informaţia a fost confirmată de Ivan Burgundji, deputat în legislativul de la Comrat.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu