FURTUNA a făcut RAVAGII în ţară. 45 de localităţi fără curent electric, 145 de conductoare RUPTE (FOTO)

Embed:

(UPDATE 12:02) Opt carabinieri au fost răniţi aseară, după ce furtuna a doborât un copac peste foişorul în care se aflau.

Incidentul s-a produs în oraşul Bălţi.

Potrivit medicilor şapte dintre ei sunt internați în secția traumatologie a spitalului din Bălți, cu traume ușoare.

CITEŞTE ŞI: INCIDENT GRAV la Bălți. Opt carabinieri au fost răniți în timpul furtunii. Unul dintre ei se află în STARE CRITICĂ

Unul dintre se se află în stare critică și este internat în secția reanimare după ce a fost supus unei intervenții chirgicale de exterpare a splinei. Potrivit medicilor, starea pacientului este gravă.

Tinerii implicați în incident povestesc că totul s-a întâmplat atât de repede, încât nici nu și-au dat seama că copacul a căzut peste ei.

CITEŞTE ŞI: VREME REA la Bălţi. Un copac a căzut în fața unui troleibuz plin cu pasageri

CITEŞTE ŞI: PLOAIE şi VÂNT PUTERNIC la Bălţi. Vizibilitatea a fost extrem de redusă (MARTOR OCULAR)

(UPDATE 11:35) Până la această oră, energia electrică lipseşte parţial sau în totalitate în 45 de localităţi. Cele mai afectate sunt raioanele Călăraşi, unde 14 localităţi sunt fără energie electrică, Teleneşti - 14, Leova - 5 şi Orhei - 4.  

Reprezentanţii Uninion Fenosa avertizează că, în urma furtunii de noapte trecută, 145 de conductoare electrice au fost rupte.

Pentru efectuarea lucrărilor operative de reparaţii au fost mobilizate 85 de echipe.

Populaţia este îndemnată să respecte cu stricteţe regulile de securitate în raport cu instalaţiile electrice:

- ocoliți și nu atingeți conductoarele electrice căzute la pământ sau care atârnă accidental de pe piloni şi copaci;

- marcaţi cu semen de avertizare locul aflării avariate a unor conductoare electrice la sol şi organizaţi paza acestora, pentru a restricţiona accesul persoanelor şi a animalelor domestice în zona de risc, protejându-le astfel de eventuale accidente;

- nu lăsați fără supraveghere copiii, interziceţi-le ieşirea din casă sau deplasarea pe timp de ploaie,verificați atent dacă locul unde se află ei este sigur din punct de vedere al securităţii electrice;

- ţineți legate animalele domestice şi cele de companie pentru a evita contactul lor cu firele electrice căzute avariat la sol;

- despre absenţa tensiunii sau orice incident comunicaţi întreprinderii şi nu interveniţi nu interveniți de sine stătător în instalaţiile electrice, deoarece există pericolul de electrocutare.

Cetăţenii sunt îndemnaţi să anunţe despre orice incident la numerele de telefon: 022-43-11-11, pe Viber la 062 16 11 11 sau prin intermediul chatului disponibil de pagina www.gasnaturalfenosa.md.

CITEŞTE ŞI: SPECTACOL DE FULGERE pe cer. Un martor ocular a suprins imagini ULUITOARE (VIDEO)

(UPDATE 08:06) Ghenadie Roşca, meteorolog: Aşteptăm să avem temperaturi de până la 39 de grade Celsius. Codul portocaliu de căldura va fi instituit în câteva ore. 

Începând cu data de 2 iunie, temperaturile vor începe să scadă până la 32 de grade Celsius. Între 3 şi 5 iulie ne aşteptăm ca temperaturile să oscileze între 22 şi 27 de grade Celsius. Mai apoi, până pe data de 6 iulie să crească până la 30 - 31 de grade Celsius. Temperaturile sunt caracteristice pentru sfârşitul lunii iulie. Cea mai ridicată temperatură se aşteaptă sâmbătă, când putem să avem până la 39 de grade Celsius. Averse sunt aşteptate în intervalul 2 - 4 iunie. 

CITEŞTE ŞI: Furtună puternică în nordul țării. Copaci rupţi şi acoperişul unui bloc luat de vânt la Briceni (VIDEO)

(UPDATE 08:04) Liliana Puşcaşu, ofiţer de presă DSE: Mai multe localităţi au fost afectate. Vântul puternic a făcut ravagii în cinci localităţi din raionul Briceni. Conform informaţiilor, peste acoperişul a trei case din raionul Briceni au căzut arbori, iar în oraşul Lipcani au fost parţial deteriorate acoperişurile a două blocuri, iar doi copaci au strivit acoperişurile a două gospodării. În localitatea Bulboaca a aceluiaşi raionul, vântul a afectat două depozite şi grădiniţa din sat. Furtuna a făcut ravagii şi în raioanele Bălţi, Dubăsari, Rezina, Făleşti şi Ungheni, unde mai mulţi copaci au căzut, iar salvatorii au intervenit pentru deblocare. Comisiile pentru situaţii excepţionale urmează să estimeze suma prejudiciilor înregistrate.

Până la această oră, 76 de localităţi din 13 raioane au rămas parţial fără energie electrică. 

(07:11) 76 de localităţi din 13 raioane au rămas parţial fără curent electric, în urma furtunii de noaptea trecută. Ploaia şi vântul au făcut ravagii în întreaga ţară, iar în Capitală zeci de apartamente au fost inundate, mai multe străzi s-au transformat în râuri şi câteva maşini au rămas blocate în apă. 

Mai multe străzi din sectoarele Ciocana și Botanica au fost inundate.

"S-a oprit mașina la jumătate de apă, drept acolo în mijloc. S-a oprit și iată stăm. Uitați-vă, poftim, se vede apa?"

"Groapa este adâncă și s-a defectat mașina."

În urma ploii, și zeci de familii dintr-un bloc din sectorul Botanica al Capitalei s-au pomenit cu apartamentele inundate. Blocul a rămas fără acoperiş încă în urma furtunii de săptămâna trecută, după ce acoperişul provizoriu a fost smuls de vânt.

"Am scos televizorul din apartament. O ajut pe prietena mea să-și salveze bunurile, pentru că apa curge ca în stradă."

"Vreo două ''tazuri'' - vase am dus. Și iată, totul curge în lampă. Iată televizorul, tehnica am acoperit-o."

Oamenii trec printr-un adevărat chin la fiecare ploaie puternică, după ce o companie care a început să contruiască o mansardă a abandonat lucrările.

"Ajutați-ne, suntem uzi și nu știm ce să facem! Suntem femei. Dincolo stă o mamă singură cu un copil. Nu știm ce să facem. Nimeni nu vine să ne ajute. "

Un copac imens care era să se prăbușească peste un bloc de pe strada Vasile Lupu a fost tăiat de pompieri și angajații Întreprinderii Municipale "Spații Verzi".

"În timpul rafalei de vânt, copacul care e format din doi craci a crăpat pe mijloc și era pericol să se prăbușească", a spus şeful de tură, Grigore Chitic. 

În satul Teşcureni din raionul Ungheni, grădinița și școala au rămas fără acoperișuri din cauza vântului puternic.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu