Furt în proporții deosebit de mari la Cimişlia. Cine este hoţul şi unde a fost reţinut (VIDEO)

Un bărbat a fost reţinut pe urme fierbinţi după ce a comis un furt în proporții deosebit de mari.

Potrivit Poliţiei, în dimineața zilei de 10 octombrie, în adresa IP Cimișlia a parvenit o informație din partea unei locuitoare a satului Ecaterinovca, raionul Cimișlia. Conform spuselor ei, o persoană necunoscută, aproximativ în jurul orei 09:00, a forțat geamul locuinței și a pătruns în casă, sustrăgând 10.600 de euro. Totul s-a întâmplat cînd femeia nu era acasă.

Suspectul, în vârstă de 24 de ani, a fost reținut de oamenii legii în momentul când intenționa să părăsească teritoriul Republicii Moldova prin intermediul Aeroportului Chișinău.

În urma percheziționării bărbatului, asupra acestuia a fost gasită suma de bani furată.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 12 ani.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu