FURT DE PROPORŢII la fabrica de vinuri din satul Leuşeni. Ce au luat hoţii şi care este valoarea pagubelor

Embed:

Furt de proporţii la fabrica de vinuri din satul Leuşeni, raionul Teleneşti. Angajaţii au descoperit că din depozit lipsesc 7 motoare, 3 pompe şi alte piese. Valoarea pagubelor depăşeşte 150.000 de lei.

Poliţiştii nu ştiu ziua exactă când au dispărut lucrurile.

"În perioada 1-11 martie, în depozitul dat nu a intrat nimeni, adică din şefi sau din angajaţi. Paguba se va stabili oficial în urma inventarierii. La moment, poliţiştii întreprind măsuri speciale de investigaţie pentru a stabili făptuitorii", a menţionat Irina Burdujan, ofiţer de presă al IP Teleneşti.

Paznicul de la fabrică le-a spus poliţiştilor că nu a observat nimic suspect zilele trecute. În acest caz, Inspectoratul de Poliţie Teleneşti a iniţiat un dosar penal pentru furt în proporţii deosebit de mari.

Dacă vor fi identificaţi şi reţinuţi hoţii, aceştia riscă până la zece ani de puşcărie.

Pe aceeaşi temă