Frigul i-a ținut în casă pe moldoveni. La Ziua Vinului s-au consumat doar 103 mii de sticle de vin

În cele două zile, cât a durat sărbătoarea, s-au consumat 103 mii de sticle de vin, dintre care 15 mii pentru degustare şi 88 de mii pentru vânzare.

La eveniment au participat 47 de producători autohtoni de vinuri şi divinuri, care au pus la bătaie peste o mie de sticle. La această ediţie, au fost lansate 32 de băuturi noi.

La festival au participat în total peste 100 de mii de persoane. Potrivit datelor prezentate de Poliţia de Frontieră, în perioada 6-8 octombrie, în ţara noastră au intrat 44 500 de cetăţeni străini. Totodată, în jur de 10 mii de turişti străini au mers excursii la vinării.

Pentru prima dată, la Ziua Vinului a fost promovat conceptul eco. Asta a permis o reducere a consumului de curent cu 75 la sută, datorită panourilor solare şi a ecranelor LED. De asemenea, s-a micşorat cantitatea de deşeuri, de la 130 de metri cubi, cât a fost în 2016, la 59 metri cubi.

La cea de a 16-a ediţie a Zilei Vinului au venit şi 20 de jurnalişti străini, care au reflectat evenimentul. Bugetul pentru organizarea festivalului a fost în acest an de 2,7 milioane de lei.

Conform estimărilor, în 2017, recolta de struguri va fi de 620 de mii de tone, faţă de 615 mii de tone, cât a fost anul trecut. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu