Franţa va înăspri sancţiunile împotriva protestelor neautorizate

Embed:

Franţa va înăspri sancţiunile împotriva protestelor neautorizate.

Anunţul a fost făcut de premierul de la Paris, Edouard Philippe, drept răspuns la demonstraţiile tot mai violente ale "vestelor galbene".   

Totodată, protestatarii care jefuiesc şi vandalizează magazine şi bănci vor fi obligaţi să plătească pentru pagubele pe care le provoacă. Protestele Vestelor Galbene au izbucnit în noiembrie, după ce guvernul francez a propus scumpirea carburanţilor pentru a determina oamenii să folosească maşinile electrice, astfel încât să fie reduse emisiile de gaze.

Treptat, manifestaţiile s-au transformat în violenţe grave soldate cu morţi şi răniţi. În acest context, Executivul de la Paris a suspendat majorarea taxelor pentru carburanţi, dar protestele continuă şi în prezent.

Poliţia franceză a stabilit că cei mai mulţi dintre demonstranţii violenţi sunt membri ai grupărilor extremiste de dreapta şi de stânga. Ei sunt de altfel şi cei mai organizaţi şi pregătiţi în tehnici de gherilă urbană. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu