Franţa îşi repatriază cetăţenii din Wuhan, unde s-a declanşat epidemia cu coronavirus

Franţa va organiza o operaţiune de ''repatriere pe cale aeriană directă'' a cetăţenilor săi aflaţi în regiunea chineză Wuhan, unde s-a declanşat epidemia cu noul coronavirus, a anunţat duminică ministrul francez al sănătăţii, Agnčs Buzyn, relatează France Presse.

Această repatriere se va face cu acordul autorităţilor chineze şi sub supravegherea unei echipe medicale. După sosirea în Franţa, persoanele repatriate vor rămâne în carantină, într-un loc încă neprecizat, timp ce 14 zile, perioada de incubaţie a virusului, scrie agerpres.ro.

Ministrul francez al sănătăţii a estimat că numărul persoanelor repatriate în cadrul acestei operaţiuni poate varia de la câteva zeci la câteva sute. Ea a precizat că responsabilii consulari aflaţi la faţa locului încearcă să stabilească numărul francezilor care doresc să revină în ţară, însă unii ar putea fi reticenţi să se reîntoarcă în Franţa din cauza perioadei de carantină pe care vor trebui să o respecte.

Franţa este prima ţară europeană unde a fost semnalată prezenţa noului coronavirus, până în prezent fiind confirmate trei cazuri, două la Paris şi unul la Bordeaux, în toate aceste trei situaţii fiind vorba despre persoane care au revenit recent din China şi au fost în regiunea Wuhan.

Noul coronavirus, denumit 2019-nCoV, a contaminat până în prezent în China aproape 2.000 de persoane, din care 56 au murit, conform ultimului bilanţ. Alte cinci ţări din Asia au confirmat de asemenea cazuri de infectare, iar un al doilea caz a fost confirmat în Statele Unite. Un caz suspect a fost detectat în premieră şi în Canada. Epidemia a ajuns deja în Europa şi în Australia, în pofida măsurilor luate de autorităţi pentru a încerca să limiteze propagarea infecţiilor.

O operaţiune de evacuare din Wuhan a fost anunţată şi de SUA, însă numai pentru personalul consulatului american din acest oraş, un avion urmând să decoleze de acolo pe 28 ianuarie către San Francisco. Departamentul american de Stat a anunţat că cetăţenii americani ce nu lucrează la consulat şi doresc să fie evacuaţi cu acel zbor îşi pot cumpăra bilete pentru locurile rămase libere.
loading...

Lasă un comentariu