Francezul Stephane Peterhansel a câştigat pentru a 12-a oară Raliul Dakar

Embed:

Francezul Stephane Peterhansel a câştigat pentru a 12-a oară Raliul Dakar. Pilotul în vârstă de 50 de ani a câștigat de șase ori competiția la clasa moto, iar în ediţia din acest an a obținut a șasea victorie la clasa auto.

Peterhansel a pilotat la actuala ediție o mașină Peugeot, constructor care a revenit în Dakar după o absență de 25 de ani. Pe locul doi la clasa auto s-a poziţionat Nasser Al-Attiyah din Qatar.

Ultima etapă a raliului s-a disputat între localitățile argentiniene Villa Carlos Paz și Rosario. Runda care s-a desfăşurat pe o distanţă de 180 de kilometri a fost câștigată de finlandezul Mikko Hirvonen.

Toby Price a câștigat pentru prima dată în carieră Raliul Dakar, la cea de-a doua participare în competiție. Australianul în vârstă de 28 de ani s-a impus la clasa moto. El a devenit primul pilot din Australia care se impune în Dakar.

Ultima etapă a raliului la clasa moto a fost câştigată de Pablo Quintanilla din Chile, iar Price s-a clasat pe locul patru.

Marcos Patronelli s-a impus la general la clasa quad-uri, iar la clasa camioane învingător a devenit echipajul lui Gerard de Rooy, din Olanda.

După încheiere ediţiei cu numărul 38 a Raliului Dakar, organizatorii au anunţat că în 2017 competiţia se va desfăşura la fel în America de Sud.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu