FOTOGRAFIA care arată cum s-a topit 40% din gheaţa care acoperă Groenlanda, într-o singură zi, VIRALĂ

Fotografia care arată cum s-a topit 40% din gheaţa care acoperă Groenlanda, într-o singură zi, a devenit virală.

Climatologul danez Steffen M. Olsen a fotografiat, în urmă cu cinci zile, o misiune de rutină din Golful Inglefield, din nord-vestul Groenlandei, iar în imaginea devenită virală poate fi observat nivelul la care a ajuns topirea gheţii.

Olsen trebuia să recupereze dispozitivele de măsurare care fuseseră montate în gheaţă, în misiunea Blue Action, însă când a pornit cu sania trasă de câini a găsit stratul de gheaţă acoperit de apă, scrie observator.tv.

Fotografia făcută a fost publicată pe Twitter de cercetătorul Rasmus Tonboe, colegul lui, şi a devenit populară, avertizând asupra vitezei de topire a gheţii din zona arctică.

Pe 12 iunie 2019, potrivit National Snow & Ice Data Center, gheaţa de pe aproximativ 712.000 km din suprafaţa Groenlandei s-a topit, cu 470.000 de km pătraţi mai mult faţă de aceeaşi dată a anului trecut şi cu 600.000 km pătraţi faţă de media dintre anii 1981 şi 2010.

Peste 40% din Groenlanda s-a topit doar în acea zi, iar pierderea totală de gheaţă este de peste 2 miliarde de tone.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu