(FOTO) Şoferii care au revenit în ţară de sărbători, ÎNTÂMPINAŢI cu câte o cafea. Care a fost SCOPUL ofiţerilor INP

În ajun de Paşti, șoferii care au parcurs drum lung pentru a fi alături de cei dragi de sărbători, la intrarea în țară au fost surprinși de inspectorii de patrulare. Aceştia le-au oferit conducătorilor auto câte o cafea, dar și pliante informative.

Potrivit reprezentanţilor INP, acţiunea are drept scop prevenirea tragediilor din cauza somnolenţei la volan.

De asemenea, ofițerii INP au venit cu recomandări pentru şoferi privind combaterea somnolenței la volan şi le-au explicat despre riscul la care se supun atunci când neglijează odihna:

- dacă ați dormit mai puțin de 6 ore noaptea din diverse motive, nu porniți la drum, mai ales la o cale lungă;
- șoferii autobuzelor sau camioanelor de curse lungi sunt sfătuiți să facă opriri regulate și să comunice cu pasagerii;
- nu consumați medicamente cu efect hipnotic înainte de a urca la volan;
- consumați cafea sau o băutură energizantă cu cel puţin 200 mg de cafeină;
- dacă observați semne de somnolenţă în timpul șofatului (căscatul sau reducerea câmpului vizual), staționați într-un loc sigur şi dormiţi timp de aproximativ 15-20 minute, sau înlocuiţi șoferul;
- deschideți geamul și conectați radioul pentru a combate somnolența.

Potrivit statisticilor, în anul 2018 pe drumurile din țară din cauza adormirii la volan s-au produs 20 de accidente rutiere, soldate cu 5 persoane decedate și 22 de răniţi. De la începutul acestui an au avut loc trei accidente rutiere, în urma cărora o persoană a decedat, iar altele 3 au fost rănite.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu