(FOTO) Eroii căzuţi în Războiul de la Nistru, comemoraţi printr-un concert de cântece patriotice: TE TREC FIORI

Embed:
Memoria celor căzuţi în Războiul de la Nistru a fost ieri cinstită printr-un concert de cântece patriotice. Manifestarea, organizată cu prilejul aniversării a 26-a de la izbucnirea conflictului, a avut loc la Palatul de Cultură al Feroviarilor, în prezenţa veteranilor şi a rudelor victimelor.

Pe scenă a urcat și interpretul Ion Rață, care a cântat împreună cu orchestrele Poliției de Frontieră și a Trupelor de Carabinieri.

Cei prezenți la eveniment au spus că piesele patriotice le dau fiori: 

"A fost un concert militaro-patriotic, ceea ce da dovadă că și cei care au fost pe scenă, dar și cei din sală deci au avut emoții mari. Anume aceste cântece ne fac mai tari".

"Am încercat să simt ceea ce au simțit veteranii noștri în anii războiului și am văzut greutățile prin care au trecut".

"A fost organizat foarte bine. Am comemorat camarazii noștri care au căzut pe câmpul de luptă. Suntem foarte recunoscători".

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Afacerilor Interne.

"Este foarte important de a avea astfel de evenimente și în continuare noi vom implica și vom ruga ca veteranii noștri să se implice în activități patriotice dedicate tinerii generații", a declarat ministrul de Interne, Alexandru Jizdan.

Conflictul armat de la Nistru a început în data de 2 martie 1992, când efective ale Gărzii transnistrene şi unităţi de cazaci au atacat postul de poliţie din Dubăsari, aflat sub jurisdicţia Chişinăului. Numărul exact al victimelor nu este cunoscut nici până astăzi, dar, potrivit unor estimări, au murit aproape 300 de combatanţi, 400 de civili din dreapta Nistrului şi peste 800 de persoane din regiunea transnistreană.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu