(FOTO) Ceaţa face victime la Căuşeni: Două persoane au murit, iar alte două au fost spitalizate

Embed:

Două persoane au murit în această dimineaţă, iar alte două au fost spitalizate, după ce maşina în care se aflau a derapat de pe traseu şi s-a lovit într-un copac. Potrivit oamenilor legii, accidentul s-a produs din cauza ceţii dense, în apropiere de satul Constantinovca, raionul Căuşeni.

Din cauza vizibilităţii reduse, într-o curbă, şoferul în vârstă de 49 de ani a pierdut controlul volanului, iar în consecinţă, a ajuns cu maşina într-un copac. Atât conducătorul auto cât şi un pasager în vârstă de 35 de ani s-au stins pe loc.

Alte două persoane, în vârstă de 51 de ani şi respectiv 33 de ani, s-au ales cu diverse traumatisme. La faţa locului a fost solicitată şi o echipă de salvatori, pentru a descarcera cadavrele celor doi morţi. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanţele în care s-a produs accidentul.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu