(FOTO) Cea mai frumoasă bunică din lume este din Ialoveni. Arată ca o divă şi are o POVESTE DE VIAŢĂ IMPRESIONANTĂ

Embed:

Cea mai frumoasă bunică din lume este din Ialoveni. Iraida Gorea este câştigătoarea unui prestigios concurs al bunicuţelor din întreaga lume, organiza zilele trecute, în Bulgaria.

La 52 de ani arată ca o divă, deşi a crescut într-o şcoală internat, a luptat cu cancerul şi a adus pe lume trei copii pe care i-a crescut singură.

"De la început nu am înţeles ce au spus că eu cu engleza slab", a spus Iraida Gorea.

Cea mai frumoasă bunică din lume este economist de meserie. Femeia spune că a visat de mult să se înscrie în concursul "Grandma World", însă nu o putea face pentru că nu avea nepoţi.

"Când ne întâlneam cu familia le spuneam - hai când mă faceţi bunică ca să mă duc la concurs?", a menţionat Iraida Gorea, Bunica Lumii.

Acum trei luni una dintre fiicele sale a făcut-o bunică şi i-a asigurat înscrierea în competiţie.

A avut de înfruntat câteva probe, alături de 23 de concurente, iar dansul oriental i-a adus succesul.

"Până atunci nu m-am ocupat cu dansul oriental şi nici un am dansat", a declarat Iraida Gorea.

Bunica lumii are şi o pasiune frumoasă. Pentru că viaţa a fost, pe alocuri, dură cu ea, şi-a găsit alinarea în grija pentru animale, mai exact, pentru maidanezi: "Ei nu te trădează, nu ai ce mânca tu, ei nu te abandonează."

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu