Fotbaliștii naționalei Moldovei, optimiști chiar dacă au fost învinși în amicalul cu Coreea de Sud

Embed:

Chiar dacă au fost învinși în amicalul cu Coreea de Sud, scor 0-1 fotbaliștii naționalei Moldovei sunt optimiști și cred în șanselor lor. Alexandru Spiridon, a convocat mai mulți jucători tineri pentru partidele amicale din Antalya.

"Mereu este bine de promovat băieții tineri, mai ales că Damașcan s-a transferat în iarnă la Torino. A avut un sezon extraordinar la Sheriff. Paireli la fel a luat medalia de bronz", a precizat Ion Jardan, fundaș Moldova.

După o pauză de mai mult de an, între buturile "tricolorilor" a revenit Nicolae Calancea. Portarul celor de la Universitatea Craiova a fost introdus pe teren în repriza secundă.

"Vă dați seama, normal că îmi era dor. Am vrut să vin mereu la națională. Nu știu ce a fost anul trecut, dar nu mai contează. Am vorbit cu domnul antrenor, o să fiu mereu în vizorul dumnealui", a declarat Calancea.

Pentru echipa noastră urmează partida amicală cu Azerbaidjan, care este programată pentru 30 ianuarie.

La începutul lunii septembrie, echipa pregătită de Alexandru Spiridon își va începe evoluția în turneul Ligii Națiunilor. Moldova a fost repartizată în grupa Grupa 2 din Seria D, alături de Belarus, Luxemburg și San Marino.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu