Fotbaliștii moldoveni vor să scape Kubanul de retrogradare. Care e planul pentru următoarele patru etape

Embed:

Fotbaliştii moldoveni Igor Armaş şi Dumitru Stajila luptă pentru a rămâne în prima ligă valorică din Rusia. Formaţia lor, Kuban Krasnodar, va întâlni pe teren propriu Mordovia Saransk în etapă a 27-a.

Kuban ocupă penultimul loc în clasament, dar e la numai un punct distanță de locul 14 în clasament, ultimul care asigură accederea în barajul cu a treia clasată din liga secundă.

”Este cel mai important meci din cele 4 rămase de jucat. Trebuie să luăm obligatoriu 3 puncte în această partidă. Va fi un meci nu - cum se spune - pentru 6, ci pentru 12 puncte. În caz de victorie vom avea şanse bune să evităm retrogradarea”, a precizat portarul echipei Krasnodar, Dumitru Stajila.

Dumitri Stajila s-a transferat la Kuban de la Sheriff Tiraspol la începutul acestui an. În partida ultimei etape disputate, cea contra lui Zenit Sankt-Petersburg, el a figurat în premieră ca titular și portarul a încasat 4 goluri, Kuban pierzând cu 1-4. 

"Sunt foarte bucuros că am debutat în Campionatul Rusiei. Este un mare eveniment pentru mine. MUSCA Cred că este greu să dau vreo apreciere, deoarece am pierdut cu 1-4. Am primit 4 goluri. Nu este cel mai bun scor pentru debut", a mai spus Dumitru Stajila.

Până la finalul competiției mai sunt de disputat 4 etape.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu