Fotbaliștii din Rusia care au bătut un deputat au fost arestați

Embed:

Scandalul monstru din fotbalul rusesc continuă. Internaționalii ruși Aleksandr Kokorin și Pavel Mamaev au fost arestați pentru 48 de ore în urma actelor de huliganism pe care le-au comis în dimineața zilei de 8 octombrie.

Anunțul a fost făcut de către Iuri Titov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Interne.

"După ce a fost investigat cazul au fost deschise dosare penale separate pentru ambii fotbaliști. Această decizie a fost luată în urma altercațiilor din 8 octombrie ce au avut loc în cafeneaua de pe strada Bolșaia Nikitskaia", a declarat Iuri Titov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Interne.

Kokorin, fratele său mai mic şi Mamaev, împreună cu un grup de prieteni, alături de care au petrecut toată noaptea, l-au atacat luni dimineaţa pe un înalt funcţionar din Ministerul rus al Comerţului, Denis Pak, de origine coreeană, într-o cafenea din centrul Moscovei.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere fotbaliștii pot fi văzuţi cum îl agresează pe Denis Pak, care se afla la o masă din apropierea fotbaliștilor și cărora le-a cerut să facă mai puţin zgomot.

Cu mai puțin de o oră mai devreme, cei doi fotbaliști au fost implicaţi într-o altă altercaţie, în care l-au bătut crâncen pe şoferul unei cunoscute prezentatoare de televiziune, acesta fiind spitalizat cu multiple contuzii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu