Fostul secretar de stat de la Ministerul Apărării spune că Igor Dodon a încălcat Constituţia, când l-a invitat pe Şoigu la Chişinău

Fostul secretar de stat de la Ministerul Apărării Dumitru Mînzarari spune că preşedintele Igor Dodon a încălcat Constituţia, când l-a invitat pe Serghei Şoigu la Chişinău. Acesta este de părerea că şeful statului intenţioant a sfidat autoritatea Guvernului pentru a-şi lărgi influienţa. 

"Realizarea politicii interne şi externe a statului este prerogativa unică si absolută a Guvernului. Punct. Preşsedintele nu are dreptul sa realizeze politici. Vizita unui membru al unui guvern străin ţin de politica externa a ţării. În special, când e vorba de un stat ca Rusia, care periclitează securitatea naţională, prin ocuparea a 11% din teritoriul tarii.", a scris Mînzarari pe Facebook. 

Acesta a mai explicat că Igor Dodon nu are voie să invite un Ministru al apărării chiar dacă este comandatul suprem: "Citiţi atent atribuţiile preşedintelui în domeniul apărării (art. 87). Ele la fel sunt strict delimitate "în condiţiile legii". În afară de protejarea ţării de agresiune adică "comandant suprem" pe timp de război, el nu are nimic nici cu apărarea - e la fel prerogativa Guvernului.". 

PUBLIKA.MD aminteşte că Ministrul Apărării rus Serghei Şoigu urmează să întreprindă o vizită în ţara noastră în data de 24 august.

Premierul Maia Sandu s-a arătat indignată de faptul că această vizită nu a fost coordonată şi nu au fost întreprinse toate demersurile legale. Sandu l-a anunţat pe Ministrul Apărării Pavel Voicu că în aceste condiţii Şoigu poate să vină în Republica Moldova ca persoană privată. Drept replică, Voicu a declarat că oficialul rus vine la invitaţia preşedintelui Igor Dodon. 

CITEŞTE ŞI: Serghei Şoigu poate veni la Chişinău doar ca TURIST. Anunţul făcut de Maia Sandu în debutul şedinţei de Guvern (VIDEO)

Ulterior, Preşedinţia e mis un comunicat de presă prin care a anunţat că în cadrul evenimentelor din 24 august, când vor fi organizate acțiuni dedicate marcării celor 75 de ani de la eliberarea Moldovei de fascism, se preconizează participarea Ministrului apărării al Federației Ruse, Serghei Șoigu și a vicepreședintelui Consiliului Federației, Galina Karelova, care vor vizita țara noastră la invitația Președintelui RM.

Lasă un comentariu