Fostul președinte al Parlamentului Igor Corman S-A RETRAS DIN POLITICĂ

Embed:

Democratul Igor Corman a anunțat că se retrage din politică şi își depune mandatul de deputat. Anunţul a fost făcut chiar de politician, care a subliniat că va începe un nou capitol în viața sa și va activa într-un proiect investițional.

"Renunţ la mandatul de deputat. Încă la 30 septembrie am depus o cerere preşedintelui Parlamentului. Fiecare om are dreptul. Am avut onoarea să conduc acest Parlament într-o perioadă în care am muncit, în care am eliberat regimul de vize şi am obținut Acordul de Asociere. Mi-am adus cum am putut contribuţia, reieşind din experienţa mea. Am fost şi rămân un adept convins al integrării europene", a spus fostul preşedinte al Legislativului.

Igor Corman a explicat de ce a ajuns să-şi încheie activitatea politică şi a venit cu un sfat pentru toţi colegii.

"Cu câteva luni în urmă am făcut un pas în viaţă. Am decis să mă implic într-un  proiect investiţional mare şi cred că în viitor veţi afla de el. Închei activitatea politică şi încep o nouă provocare. Aduc mulţumiri colegilor mei. Un politician există datorită electoratului şi îmi cer scuze celor pe care i-am dezamăgit. Sper că această decizie să fie înţeleasă. Îndemn să tindem spre ceea ce ne uneşte şi nu ceea ce ne dezbină. Doar uniţi putem merge pe calea modernizării", a conchis Igor Corman.

PUBLIKA.MD menţionează că Igor Corman a deţinut funcţia de preşedinte al Parlamentului în perioada mai 2013-decembrie 2014. În actuala legislatură, acesta deţinea postul de preşedinte al Comisiei politică externă şi integrare europeană.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu