Fostul ministru al Apărării Marinuţa explică de ce a dispărut din spaţiul public şi îşi doreşte o discuţie privată cu şeful statului

Fostul ministru al Apărării Vitalie Marinuţa explică de ce a dispărut din spațiul public şi scrie într-o postare pe reţelele de socializare că ar fi bine să aibă o discuţie privată cu şeful statului, Nicolae Timofti.

"Vreau să vă răspund public la toți. Consider, înainte de a discuta public şi a spune care totuși au fost divergențele între mine și președintele Nicolae Timofti, comandantul Suprem al Forțelor Armate, că ar fi onest din partea mea, dar și din partea domniei sale să avem o discuție privată. Consider că este dus cu rea intenție în eroare de forțe ostile nu în ce mă priveşte pe mine personal, dar sistemul nostru de apărare. Așa cum este el, pe alocuri slab, cu unele probleme, dar cu potențial de a fi dezvoltat în timp scurt pentru a ține piept unor încercări grele", a spus Marinuţa.

Totodată, fostul ministru al Apărării spune că a solicitat de mai multe ori posibilitatea de a avea o discuţie privată cu Nicolae Timofti: "Am solicitat nu o dată să mi se ofere această posibilitate. Cu regret, am fost informat că conducerea PLR nu are această posibilitate, nici celelalte componente ale Coaliției nu au acces la președinte. Oricum, sper că persoana cu cea mai mare funcție politică în stat, Comandantul Forțelor Armate, care are o practică enorma de judecător, dacă nu este implicat personal în jocurile dubioase de denigrare a Armatei Naționale, de compromitere a corpului de ofițeri ai Republicii Moldova, va dori să afle și o altă opinie decât cea ce i se suflă la ureche de unele persoane prea puțin competente în arta militară. Oricum societatea va avea poziția mea, care este împărtășită de o mare parte din corpul de ofițeri militari ce au participat la acel Colegiu militar, dar și care nu au fost acolo. La moment sunt încă în așteptare, fiindcă am onoare de ofiţer, nu sunt un mincinos și aș dori ca să aibă onoare și alții implicați în acest scandal", a spus Marinuţa în postarea sa.

Vitalie Marinuţa mai spune că s-ar putea ca în viitorul apropiat să apară dosare penale, articole denigrante în adresa sa. "Știu la ce merg, știu la ce să mă aștept și solicit tuturor înțelegere. Totul va fi bine, fiindcă noi am muncit și muncim pentru o cauză nobilă - viitorul Republicii Moldova", a conchis acesta.

Publika.md aminteşte că Vitalie Marinuţa a demisionat din fruntea Ministerului Apărării acum câteva luni. Acesta a explicat că a recurs la acest gest din cauza unor divergenţe cu şeful statului privind reformarea Armatei.

Ulterior, Nicolae Timofti a venit cu detalii privind demisia ministrului Apărării. Şeful statului a declarat că Vitalie Marinuţa a spus lucruri neadevărate atunci când a demisionat. Totodată, Timofti a menţionat că în locul acestuia trebuie identificată o persoană cu statut solid.


Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu