Fostul deputat PLDM, Călin Vieru vrea să candideze independent la parlamentare, în circumscripţia nr. 33

Embed:

Fostul deputat PLDM Călin Vieru, fiul regretatului poet Grigore Vieru, vrea să candideze independent la parlamentare, în circumscripţia nr. 33.

Aceasta include comunele Truşeni şi Băcioi, oraşele Durleşti, Sângera şi Codru. Grupul de iniţiativă care va colecta semnăturile de susţinere pentru ca Vieru să fie înregistrat în cursa electorală a fost înregistrat. În aceeaşi circumscripţie, mai candidează democratul Constantin Ţuţu şi liderul PPDA, Andrei Năstase.

Ieri, a anunțat că va candida la parlamentarele din 24 februarie şi unul dintre liderii unionişti Vlad Bilețchi. Președintele Asociației "Unirea - ODIP" a depus actele de înregistrare a grupului de inițiativă chiar în prima zi a anului, la circumscripția uninominală numărul 26, care include sectoarele Centru și Buiucani ale Capitalei.

Ca să fie înregistrat în cursă, Bileţchi are nevoie de cel puţin 500 de semnături de susţinere. Până acum, în circumscripția numărul 26 și-au anunțat intenția de a candida și medicul neonatolog Mihai Stratulat, desemnat de PDM, socialistul Dinari Cojocaru, comunistul Anton Miron și Victor Cotelea din partea Partidului "ȘOR".

Tot ieri, şi vicepreședintele PL Veronica Herța a anunţat că va candida la alegerile din 24 februarie pe circumscripția numărul 30 din sectorul Ciocana al Capitalei. Fosta directoare de la "Apă Canal-Chişinău" a făcut anunțul pe Facebook. Printre concurenţii ei se numără socialistul Petru Burduja, democratul Nae-Simion Pleșca și candidatul independent Galina Bostan, fostul pretor al sectorului Ciocana.

Până acum, au fost înregistraţi 28 de concurenţi pe circumscripții uninominale. În același timp, au fost înregistrate 251 de grupuri de inițiativă. Vineri, 4 ianuarie, este ultima zi când pot fi depuse actele pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu