Fostul deputat bulgar acuzat de spionaj în favoarea Rusiei, distins cu Ordinul Prieteniei de către liderul de la Kremlin

Embed:

Fostul deputat bulgar acuzat de spionaj în favoarea Rusiei a fost răsplătit de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în cadrul unei ceremonii la Moscova. Nikolai Malinov a fost distins cu Ordinul Prieteniei şi a primit două milioane şi jumătate de ruble, echivalentul a aproximativ 40 de mii de euro.

"Învăţ câte ceva din toate discuţiile. Faptul că am primit acest premiu. În spatele acestui ordin, într-adevăr, nu sunt vorbe goale, dar este o adevărată relaţie", a afirmat fostul deputat bulgar, Nikolai Malinov.

În luna septembrie, Malinov a fost arestat pentru spionaj şi spălare de bani în favoarea Rusiei. La scurt timp, a fost eliberat pe cauţiune, după ce a plătit 25 de mii de euro.

Deşi avea interdicţie de a părăsi ţara, la începutul acestei luni, procurorul general al Bulgariei a anunţat că Malinov a primit o aprobare specială de a merge în Moscova pentru patru zile.

"Cred că acuzaţiile care îmi sunt aduse sunt o aiureală. Sunt acuzat de spionaj. Toate acţiunile mele din Bulgaria şi Rusia sunt publice", a spus fostul deputat bulgar, Nikolai Malinov.

Nikolai Malinov ar fi făcut parte dintr-o reţea care urmărea îndepărtarea Bulgariei de aliații occidentali şi apropierea ei de Federaţia Rusă. La sfârşitul lunii trecute, un diplomat rus a fost expulzat din Bulgaria fiind acuzat acţiuni de spionaj îndreptate împotriva NATO şi Uniunii Europene. 

Lasă un comentariu