Fost primar de Truşeni, trimis în judecată pentru escrocherie şi delapidarea averii străine

Fost primar de Truşeni împreună cu un inginer cadastral au fost trimişi în judecată pentru delapidarea terenurilor din rezervele adminstraţiei publice locale în proporţii deosebit de mari. 

Inculpaţii, împreună cu un complice, au fost reţinuţi la finele lunii noiembrie 2016, în rezultatul unei operaţiuni, realizate de comun cu Direcţia Investigare Fraude Economice a Inspectoratului Naţional de Investigaţii.

Potrivit procurorilor, unul dintre inculpaţi a deţinut în perioada anilor 1999-2011 funcţia de primar al comunei Truşeni, iar celălalt a fost inginer cadastral, specializat în geodezie.

În baza atribuţiilor funcţionale, inculpaţii identificau loturi de teren din comuna Truşeni, pe care ilegal le comercializau persoanelor cointeresate în achiziţia loturilor pentru construcţia caselor de locuit, iar documental indicau că le-au fost atribuite, gratuit, în baza unor decizii sau contracte false.

Loturile erau comercializate prin intermediul persoanelor terţe, la preţul de circa 10-15 mii de dolari per lot.

Pentru conferirea legalităţii, unul dintre suspecţi, perfecta dosarul tehnic al imobilului, în temeiul deciziei false şi lipsa benificiarului după care întocmeau dosarul tehnic al imobilului, acesta fiind prezentat către ÎS "Cadastru" pentru înregistrare.

În total, inculpaţii ar fi delapidat 13 loturi de teren din rezervele adminstraţiei publice locale Truşeni în valoare de 1.655.202,55 lei, (valoarea de piaţă fiind de peste 4,5 mln lei).

De semenea, aceştia ar fi dobândit prin escrocherie, sub pretextul comercializării legale a loturilor de teren din intravelanul com.Truşeni, mijloace financiare în sumă de 1.191.747 lei de la mai multe persoane.

În privinţa unui complice de-al inculpaţilor, urmărirea penală a fost disjunsă într-o procedură separată, acesta fiind anunţat în căutare.

De asemenea, judecătorii au aplicat sechestru asupra bunurilor delapidate şi a proprietăţilor inculpaţilor.

Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, inculpaţii riscă pînă la 15 ani închisoare.

Deconspirarea schemelor infracţionale utilizate în delapidarea celor 13 loturi de teren a permis identificarea unui număr impunător de loturi delapidate (peste 40 de loturi de teren pentru construcţii, cu valoare de piaţă de peste 8 mln lei) şi care constituie subiect al investigaţiilor suplimentare, în cadrul a unor noi cauze penale intentate.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu