Fost ministru al Economiei: Noua guvernare a cedat uşor în faţa reprezentanţilor FMI

Embed:

Noua guvernare a cedat uşor în faţa reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional în timpul negocierilor şi a acceptat să îndeplinească necondiţionat toate cerinţele înaintate de aceştia. Părerea aparţine fostului ministru al Economiei, Alexandr Muravschi, care a criticat dur intenţiile alianţei Kozak de a majora cu 10 procente cota TVA pentru segmentul HoReCa.

Într-o postare pe Facebook, Alexandr Muravschi a scris că "viteza şi graba atât de mare cu care a fost acceptat pachetul de modificări fiscale demonstrează neprofesionalismul guvernării".

"FMI-ul ar fi cedat, dacă discuţiile cu ei ar fi fost clare, profesioniste şi, în anumite momente, dure", a mai spus fostul ministru.

Muravschi a declarat că atunci când a deţinut funcţia de ministru al Economiei a negociat cu cei de la FMI, până în momentul în care condiţiile părţii moldoveneşti au fost acceptate. Astfel, el le-a sugerat guvernanților că " trebuie să negocieze până la capăt şi să ştie unde şi când să cedeze. În acelaşi timp, Muravschi se întreabă ce am obţinut, dacă în doar 24 de ore, am acceptat practic toate condiţiile, iar după asta, noua misiune ni se va urca în cap".

Şi activistul civic Valeriu Paşa este indignat de acţiunile Ministerului Finanţelor. Acesta a scris pe reţelele de socializare că a treia zi se discută iniţiativele fiscale, iar, deocamdată, "nu a fost oferit un minim de informaţie, cum ar fi: gaura din buget, cât presupune Fiscul că va încasa din fiecare majorare de taxe, cât erau încasările până acum sau care alte opţiuni au fost examinate pentru a creşte veniturile? Va publica astăzi ministerul aceste informaţii sau va trebui să constatăm că Ministerul Finanțelor din timpul lui Vlad Plahotniuc era mai transparent?"

De cealaltă parte, deputatul PAS Dumitru Alaiba recunoaşte că anul trecut a susţinut reducerea TVA pentru hoteluri şi restaurante de la 20% la 10 la sută şi, în continuare, crede că este o măsură necesară pentru a scoate ţara din economia tenebră, dar explică că guvernarea recurge la aceaste modificări nu pentru că-i place, ci pentru că aşa trebuie.

Responsabilii Serviciului de Presă de la Ministerul Finanţelor nu au răspuns la telefon pentru a oferi mai multe detalii privind negocierile cu experţii Fondului Monetar Internaţional, în ceea ce priveşte taxele aplicate mediului de afaceri.

Recent, reprezentanţii Guvernului au declarat că noile condiţii din acordul cu FMI vor fi publicate, după ce raportul va fi definitivat şi aprobat de către conducerea FMI şi Consiliul de Directori Executivi al instituţiei. Această şedinţă ar urma să aibă loc în luna septembrie, cu condiția implementării de către autorități a acțiunilor prealabile convenite.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu