Fost judecător la CEDO: Decizia Curţii Constituţionale a întors Moldova în albia normalităţii

Embed:

Decizia Curţii Constituţionale, prin care a fost declarată ilegală numirea lui Vlad Filat drept candidat la funcţia de premier, a adus Moldova pe făgaşul normalităţii. Cel puţin aşa susţine fostul judecător la CEDO Stanislav Pavlovschi. Potrivit fostului magistrat, în ultimul timp, imaginea justiţiei ar fi pierdut din prestigiu. Părerea a fost exprimată în această seară la emisiunea Fabrika.

"Societatea a câştigat cel mai important lucru, a fost restabilit regimul constituţional. Citind hotărârea Curţii Constituţionale, se creează impresia clară că ţara noastră a deviat de la statul de drept şi, în cazul dat, prin această hotărâre, ţara s-a întors pe făgaşul constituţionalităţii şi în albia normalităţii", a declarat fostul judecător la CEDO.

Pe de altă parte, jurnalistul Ion Terguţă pune la îndoială capacităţile lui Nicolae Timofti, atunci când l-a desemnat pe Vlad Filat drept candidat la funcţia de şef al Cabinetului de Miniştri.

"Timofti a fost preşedintele Consiliului Suprem al Magistraturii şi ar trebui să ştie legile şi dacă nu a ştiut să nu încalce, atunci eu, ca cetăţean, ar trebui să-mi pun problema dacă este sau nu Timofti un jurist capabil şi toţi cei care au lucrat cu el. Timofti a răspuns că nu a încălcat, că până atunci nu a existat interpretarea Curţii Constituţionale. Este prepreşedintle Timofti un om destul de versat în jurisprudenţă?", s-a întrebat jurnalistul.

Publika.md reaminteşte că, ieri, Curtea Constituţională a hotărât, cu unanimitate de voturi, că premierul în exerciţiu, Vlad Filat, ocupă acest post ilegal, iar şeful statului trebuie să desemneze un premier interimar din rândul membrilor Guvernului.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Republicii Moldova a anunţat astăzi că Nicolae Timofti se va conforma hotărârii Curţii Constituţionale şi îl va numi pe Iurie Leancă în funcţia de premier interimar.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu