Forumul Organizației municipale Chișinău al PDM a avut loc astăzi. Ce s-a discutat în cadrul evenimentului

Embed:

Forumul Organizației municipale Chișinău a avut loc astăzi în Capitală.

Renumitul medic pediatru Mihai Stratulat a aderat la Partidul Democrat. La Forumul Organizației municipale Chișinău, doctorul şi-a argumentat decizia prin faptul că actuala guvernare are grijă de copii, că salariile personalului medical şi indemnizațiile la naştere au fost mărite. 

"Pentru mine, viitorul oricărei ţări reprezintă copiii, copii sănătoşi, copii fericiţi, copii protejaţi. Am ales echipa care poate avea grijă de prezent şi poate crea un viitor mai bun pentru fiecare", a declarat Mihai Stratulat, pediatru.

La forumul cu o prezenţă de peste 1000 de oameni, democraţii au vorbit şi despre proiectele statului care susţin tinerii. Isae Spânu este unul dintre cei o mie de beneficiari ai programului Prima Casă.

"Sunt ferm convins că, pentru cei 1000 de tineri care au beneficiat deja, sunt tineri care nu mai au nevoie să plece peste hotare pentru a strânge un capital, pentru a-şi procura propria locuinţă", a spus Isae Spânu, beneficiar al programului. 

Toate reformele demarate de autorităţi permit ca Moldova să funcţioneze din ce în ce mai bine, a menţionat prim-vicepreşedintele PDM, Pavel Filip.

"Echipa Partidului Democrat a schimbat Republica Moldova exact aşa cum repari o maşină stricată. Noi când am venit la guvernare am preluat o maşină fără roţi, cu motorul stricat, fără combustibil în rezervor. Am reparat-o, am turnat combustibil şi ne-am pornit", a declarat Pavel Filip, prim-vicepreşedinte al PDM

Potrivit prim-ministrului, "maşina" a fost stricată de cei care astăzi critică vehement guvernarea.

"Culmea ipocriziei este că cei care au furat miliardul astăzi ne învinuiesc pe noi că nu l-am păzit bine. Culmea ipocriziei este că noi nu am fost paznic puşi la acest miliard. Paznicii au fost cei care l-au furat", a mai adăugat Filip. 

Printre cele mai recente acţiuni ale guvernării se numără majorarea salariilor, din 1 decembrie, pentru aproximativ 200 de mii de bugetari. La fel, din întâi ianuarie, pensiile vor creşte cu zece la sută în cazul vârstnicilor cu alocaţii lunare mai mici de două mii de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu