Forțele israeliene au început să demoleze așezările palestiniene de la marginea Ierusalimului

Forțele israeliene au început să demoleze clădirile de la periferia Ierusalimului, în zona unei bariere militare, în ciuda protestelor desfășurate de palestinieni și a criticilor venite dinspre scena internațională.

Buldozerele, acompaniate de sute de soldați și polițiști din Israel, au luat cu „asalt” Sur Baher, un sătuc palestinian de la marginea Ierusalimului de Est, într-o zonă capturată și ocupată de Israel în urma Războiului din Orientul Mijlociu din 1967.

Palestinienii se tem că dărâmarea caselor și clădirilor de la marginea barierei vor crea un precedent și pentru alte așezări de pe linia de demarcație, în condițiile în care aceasta se întinde pe sute de kilometri din jurul și de-a lungul Cisiordaniei.

Demolările fac parte dintr-un șir mai amplu de contre vizavi de viitorul Israelului, care găzduiește peste 500.000 de israelieni și 300.000 de palestinieni, fiind casa spirituală a celor mai importante religii din lume: iudaismul, islamul și creștinătatea.

Forțele israelieni au descins în Sur Baher, luni dimineață, înainte ca soarele să apară pe cer, și au început să gonească rezidenții. La prima lumină a zilei, inginerii au început să distrugă o casă de două etaje, iar soldații au pătruns în mai multe etaje ale unei clădiri din apropiere.

„De la două dimineața (n.r. - ora locală), ei (n.r. - forțele israeliene) au început să evacueze oamenii din case și s-au pus pe plantat explozibil în locuințele pe care plănuiau să le distrugă”, a spus Hamada Hamada, unul dintre liderii comunității din Sur Baher, scrie b1.ro

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu