Forțele irakiene au recucerit în Al-Qa'im, ultimului bastion al grupării Stat Islamic în Irak

Forțele irakiene au intrat în Al-Qa'im, "inima ultimului bastion" al grupării Stat Islamic în Irak, au anunțat comandanți ai armatei irakiene, informează AFP, scrie agerpres.ro.

Dimineața devreme, artileria și aviația irakiene, precum și avioane ale coaliției internaționale anti-ISIS, condusă de SUA, au țintit poziții jihadiste în localitate, la circa zece kilometri de Siria, unde SI este de asemenea încercuită.

"Diviziuni ale armatei și forțelor contrateroriste au declanșat atacul asupra centrului Al-Qa'im", a declarat pentru AFP generalul Nomane al-Zobai, comandantul celei de-a 7-a divizii ale armatei irakiene, prezent la fața locului.

Unitățile paramilitare ale Hachd al-Chaabi (unitățile de mobilizare populară) au afirmat că jihadiștii "au incendiat" case ale civililor în cartierul Gaza, în sud-vestul Al-Qa'im, pentru a bruia vizibilitatea avioanelor".

De asemenea, potrivit Hachd, numeroși jihadiști fug cu familiile lor spre Boukamal în Siria.

În urmă cu o săptămână, forțele guvernamentale și paramilitare irakiene au lansat bătălia pentru recucerirea regiunii Al-Qa'im, unde se află, potrivit coaliției, circa 1.500 de jihadiști.

Această operațiune este prezentată de către coaliția anti-SI condusă de SUA drept "ultima mare bătălie" împotriva califatului autoproclamat în 2014.

Ea este menită să încercuiască ISIS în ultimul său teritoriu, în valea Eufratului, de la provincia siriană Deir Ezzor până în Al-Qa'im.

În provincia Deir Ezzor, ultimul bastion al SI în Siria, gruparea jihadistă este ținta a două ofensive, una condusă de regimul lui Al-Assad susținut de Rusia, iar alta de o coaliție arabo-kurdă susținută de SUA.

Regiunea Al-Qa'im numără 150.000 de locuitori — dintre care 50.000 în localitatea cu același nume — proveniți din vreo șase triburi importante și care sunt toți musulmani sunniți.

Acest oraș mare, situat la circa zece kilometri de frontiera permeabilă cu Siria care se întinde pe 600 de kilometri, este dintotdeauna un loc de contrabandă între cele două țări.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu