Forţau geamurile şi furau din apartamente. Ce riscă membrii unei grupări criminale (VIDEO)

Poliţia din Chişinău a destructurat o grupare criminală specializată în furturi din locuinţe prin metoda forţării geamurilor din termopan.
Membrii grupării s-au dovedit a fi patru minori, cu vârstele cuprinse între 16 şi respectiv 17 ani, originari din raionul Basarabeasca. Potrivit datelor acumulate de poliţişti, aceştia ar fi pătruns pe parcursul lunii noiembrie, în cel puţin 10 apartamente de unde au furat bani, telefoane mobile, laptopuri şi alte bunuri materiale în valoare de peste 300.000 lei.
Potrivit oamenilor legii, indivizii pătrundeau doar în case la sol sau în apartamentele de la primul nivel, prin forţarea geamurilor din termopan.
Ulterior, în cadrul percheziţiilor autorizate la domiciliul temporar, poliţiştii au depistat o parte din bunuri furate. Potrivit acestora, pătrundeau în locuinţe doar după ce se asigurau că proprietarii lipseau.
Actualmente ei sunt cercetaţi penal pentru furturi în proporţii deosebit de mari şi riscă până la 10 ani de închisoare.
Poliţia Capitalei recomandă să întreprindeţi următoarele măsuri pentru a vă proteja de hoţi:
• Asiguraţi-vă ca uşa principală de acces în locuinţă să fie încuiată peste noapte;
• Fiţi atenţi ca în orice împrejurare să nu vi se fure cheile sau să le pierdeţi. Daca totuşi vi s-a întâmplat – schimbaţi imediat lacătul uşii;
• Nu credeţi persoanele care încearcă să vă vândă bunuri (veselă, detergenţi, bijuterii, etc). Aceştia vă pot distrage atenţia cu scopul de a fura;
• Pentru proprietarii apartamentelor situate la parter se recomandă a nu lăsa pe timpul nopţii geamul de la baie deschis. Montaţi grilaj sau sistem de alarmă la ferestrele care sunt expuse pericolului de escaladare;
• În cazul când plecaţi în concediu sau week-end, apelaţi la o cunoştinţă sau vecin de încredere să vă supravegheze locuinţa. Lăsaţi acestuia un număr de telefon la care puteţi fi de găsit.