FORŢĂ ŞI SOLIDARITATE! Militarii Armatei Naţionale s-au alăturat acţiunii "22 Push-up Challenge" (FOTO)

Embed:

22 de flotări în fiecare zi timp de 22 de zile. Peste 500 de militari ai Armatei Naţionale s-au alăturat acțiunii "22 Push-up Challenge", în semn de solidaritate cu participanţii la operaţiunile de luptă, afectaţi de sindromul de stres posttraumatic. Printre ei sunt studenţii Academiei Militare "Alexandru cel Bun", dar şi militarii din contingentul Armatei Naţionale, detaşaţi în operaţiunea KFOR din Kosovo.

"Suntem alături de colegii noştri şi le transmitem că doar împreună, putem face faţă tuturor provocărilor."

"Din Kosovo venim să vă spunem militarilor de pretutindeni, care luptă cu Sindromul Posttraumatic în fiecare zi că nu sunt singuri. Şi îi îndemnăm să nu renunţe la luptă, oricât de grea ar fi ea."

Militarii moldoveni i-au provocat şi pe colegii lor din America, România, dar și pe alții să le urmeze exemplul.

"Invităm pe colegii noştri din Garda Naţională a Carolinei de Nord, parteneri ai Armatei Naţionale şi ai Republicii Moldova!"

"Pe studenţii Academiei Forţelor Terestre "Nicolae Bălcesu" din Sibiu să se alăture acţiunii "22 Push-up Challenge"."

Acţiunea a fost iniţiată în 2011 de către un veteran american, participant la luptele din Afganistan și urmărește sensibilizarea opiniei publice privind suicidul printre veterani şi militari.

Potrivit Ministerului moldovean al Apărării, zilnic, în Statele Unite al Americii, sunt înregistrate 22 de cazuri.

Acesta și este motivul pentru care militarii care răspund acestei provocări execută 22 de flotări în fiecare zi timp de 22 de zile.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu