Ford lansează versiunea aniversară pentru noul model Mustang 50 Year Limited Edition (GALERIE FOTO)

Ford a prezentat la Salonul Auto de la New York o nouă ediţie limitată a modelului Mustang. Intitulată sugestiv "50 Year Limited Edition", modelul marchează aniversarea a 50 de ani de dominaţie în segmentul muscle car, scrie autostrada.md.

Coupe-ul va fi produs în numai 1 964 de exemplare şi va fi disponibil în două nuanţe de exterior, Wimbledon White şi Kona Blue. Aşa cum nivelul de echipare este unul "full loaded", viitorii clienţi vor avea de ales doar culoarea maşinii sau tipul transmisiei, automată ori manuală etajată în şase trepte.

Versiunea echipată cu transmisie automată va beneficia şi de un diferenţial cu alunecare limitată de tip Torsen şi un raport de 3:55:1, care va fi pus la grea încercare de V8-ul de 5.0 litri, aspirat natural, ce dezvoltă nu mai puţin de 420 de cai putere şi 528 Nm de cuplu motor. Puterea va fi transmisă roţilor spate, cu un diametru de R19 inch, iar forţa de frânare va fi asigurată de componentele marca Brembo, un etalon în această clasă.

Interiorul maşinii este tapiţat cu piele în tonuri bi-color, unde îşi fac apariţia şi inscripţiile 50 Years. Modelul va fi pus în vânzare abia în toamna acestui an.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu