FOCURI DE ARMĂ la frontiera moldo-ucraineană. Patru cetăţeni ucraineni au fost RĂNIŢI

Patru cetăţeni ucraineni au fost răniţi, noaptea trecută, în urma unei operaţiuni întreprinse la frontiera moldo-ucraineană. 

Potrviti unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, în zonă au fost observate trei persoane străine, care aveau asupra lor câte o cutie voluminoasă cu pachete cu țigări. La solicitarea de a se supune somațiilor a intervenit al patrulea individ în apărarea celor trei.

Bărbații, originari din Ucraina au prezentat un comportament agresiv punând în pericol viața grănicerilor ucraineni. Astfel, reprezentanții instituției de frontieră au efectuat inițial împușcături de avertizare, însă fără rezultat. Ca urmare, persoanele au fost rănite, iar ulterior s-a constatat că sunt internați la spitalul teritorial din Ucraina.

În prezent, polițiștii de frontieră în comun cu angajații Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei întreprind măsuri de investigație, inclusiv și percheziții în diverse locații pe teritoriul ambelor țări.

Totodată, șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi s-a deplasat în Direcția ragională Nord, unde se va întâlni cu omologul său din Ucraina, Serghei Deineko, pentru gestionarea comună a operațiunii de frontieră.

 

 

loading...

Lasă un comentariu