Focul Haric, în drum spre Chișinău. FOTO de la bordul avionului

Și în acest an Focul Haric va ajunge în Moldova. Pe pagina de facebook a AirMoldova au fost publicate primele imagini de la bordul avionului, în care se află delegația din țara noastră. Fețele bisericești revin acasă Ierusalim, acolo unde Sfânta Lumină s-a pogorât.

"Lumina Sfântă este însoțită de delegația Mitropoliei Moldovei, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir.", se spune în postare.

Focul Haric va fi adus în fața Catedralei Mitropolitane "Nașterea Domnului" din Capitală, unde va fi împărțit preoților și credincioșilor pentru a ajunge în toate bisericile din ţară.

Sfânta Lumină s-a pogorât la Ierusalim. Miracolul s-a produs după ce patriarhul Ierusalimului a rostit o rugăciune în Biserica Sfântului Mormânt. Mii de creştini ortodocşi din întreaga lume au participat la ceremonia din Sâmbăta Mare.

Zeci de mii de pelerini din întreaga lume au mers la Ierusalim pentru a vedea miracolul ceresc. 

Lumina este apoi transportată de la Ierusalim, cu avionul, în mai multe state, inclusiv în Republica Moldova.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu