FMI atenţionează guvernele să se pregătească de o posibilă criză financiară mondială în următorii ani

Embed:

Nori de furtună se adună asupra economiei globale, iar guvernele şi băncile centrale s-ar putea să nu fie foarte pregătite, avertizează un înalt oficial al Fondului Monetar Internaţional. David Lipton, director adjunct al FMI, atrage atenţia că acţiunile autorităţilor din toate statele lumii sunt insuficiente.

"Sunt multe riscuri în economia mondială, în mod sigur va veni un nou declin economic, iar întrebarea care se pune este dacă va fi doar o recesiune sau o altă criză serioasă, cum am mai avut. E foarte important, cum spunem la FMI, să reparăm acoperişul când e soare afară, pentru ca să amânăm momentul acelei recesiuni şi să ne asigurăm că atunci când va veni, nu va fi una gravă", a spus David Lipton, director adjunct al FMI.

Lipton susţine că provocările actuale din domeniul comerţului internaţional ridică o serie de probleme şi că politicienii sunt sub presiune să găsească soluţii. Astfel, eforturile guvernelor sunt concentrate pe problemele actuale, iar măsurile de prevenţie a unei noi crize sunt lăsate deoparte. Situaţia nu este similară celei de acum 10 ani, iar instrumentele aflate la dispoziţia autorităţilor sunt mult mai limitate, a mai declarat Lipton.

Dacă războiul comercial dintre Statele Unite şi China va continua, 3 sferturi din produsul global brut va fi afectat în următorii 2 ani, potrivit estimărilor FMI.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu