FMI ARE ÎNCREDERE ÎN MOLDOVA. Ţara noastră a primit 33,7 milioane de dolari de la Fondul Monetar

Embed:

Moldova a primit o nouă tranşă de 33,7 milioane de dolari din împrumutul contractat în 2016 de la FMI. 22,5 milioane sunt deja în conturile BNM, iar restul de 11,2 milioane de dolari vor ajunge săptămâna viitoare.

Potrivit ministrului de Finanţe, Octavian Armaşu, banii vor fi direcţionaţi către două instituţii.

"Banii respectivi, cei care vin la Ministerul de Finanțe vor fi cheltuiți pentru cheltuielile care sunt prevăzute în bugetul de stat. Banii care vin la Banca Națională vor fi pentru completarea rezervelor pentru a asigura stabilitatea valutară.”Ni s-a dat o notă bună pentru reformele implementate. noi continuăm să menținem stabilitatea financiară și bugetară", a spus ministrul Finanţelor, Octvian Armașu.

Prim-ministrul Pavel Filip a scris pe o reţea de socializare că decizia FMI este o recunoaştere a eforturilor Guvernului şi ale Băncii Naţionale în realizarea angajamentelor asumate.

Premierul a subliniat că mai importante decât finanţarea sunt reformele realizate de ţara noastră împreună cu FMI şi expertiza primită din partea specialiştilor instituţiei.

Pavel Filip scrie că executivul va continua reformele şi programele de dezvoltare începute, ale căror efecte sunt deja resimţite în creşterea economică. 

Şi preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a salutat aprobarea raportului pozitiv de evaluare pentru ţara noastră şi recunoaşterea de către FMI a succeselor şi îndeplinirii angajamentelor şi reformelor asumate de guvernarea de la Chişinău.

Acordul de împrumut încheiat cu Fondul Monetar în 2016 are o valoare totală de 183 de milioane de dolari pe o perioadă de trei ani. Potrivit Fondului Monetar Internaţional, Moldova va avea o creştere economică de 3,5 procente anul acesta.  

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu