Flashmob de Ziua Mondială a Inimii. Evenimentul inedit a fost organizat de angajaţii IGP (VIDEO/FOTO)

Psihologii Inspectoratului General al Poliției au organizat, astăzi, un flashmob în scuarul Catedralei Mitropolitane din Chișinău. Sloganul evenimentului a fost "Deschide-ți inima către colaborare, Poliția este în sprijinul tău!".

Flamobul a avut drept scop sensibilizarea societății civile de a apela la ajutorul poliției atunci cînd se află într-o situație dificilă.

Inițiativa organizării unei astfel de activități aparține angajaților psihologi. 

În cadrul evenimentului, angajații Poliției s-au poziționat sub formă de inimă și au lansat în cer baloane roșii. După care, au distribuit pliante informative trecătorilor, amintindu-le despre faptul că pot oricînd apela la poliție cînd au nevoie de ajutor. Totodată, avînd grijă de sănătatea emoțională vor simți cum bate o inimă împlinită.

De asemenea, cei 38 de specialiști psihologi din cadrul subdiviziunilor IGP au participat la o sesiune de instruire.

Alături de angajații psihologi au fost seful IGP, Alexandru Pînzari și șeful adjunct al  IGP, Gheorghe Cavcaliuc. Aceştia au menționat că susțin organizarea unor astfel de idei.

Angajații psihologi ai IGP îi îndeamnă pe toți să aibă grijă de sănătatea lor emoțională care poate afecta sănătatea fizică, inclusiv și inima.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu