Fireball Tighina va juca în finala Cupei Moldovei

Embed:

Deţinătoarea medaliilor de bronz din sezonul trecut, echipa de baschet masculin, Fireball Tighina va juca în finala Cupei Moldovei, după ce a învins surpinzător în semifinale formaţia Şcolii Sportive din Tiraspol. Fireball va lupta pentru trofeu cu echipa Donbaschet, care la rândul său a trecut în semifinale de echipa Politeh.

Fireball Tighina s-a calificat în finala Cupei Moldovei la baschet masculin. În semifinale, echipa din Tighina a învins formaţia Şcolii Sportive din Tiraspol, scor 106-89, şi astfel şi-a luat revanşa în faţa tiraspolenilor pentru înfrângerea de acum o lună din campionat.

Fireball Tighina a condus surpinzător pe toată durata partidei, iar după primele două reprize aveau un avantaj de 19 puncte, scorul fiind de 65-46.

Igor Meşcereacov a fost cel mai bun marcator la învingători, cu 25 de puncte, iar la tiraspoleni s-a remarcat Dumitru Pogorelov, cu 21 de puncte.

În finala Cupei Moldovei, Fireball Tighina va juca cu liderul Campionatului Naţional, Donbaschet Donduşeni, care în a doua semifinală a învins formaţia Politeh Chişinău cu scorul de 100-70. Finala va avea loc, duminică, la complexul sportiv "Edilitate".

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu