Finalitate în dosarul "Heroina". Procurorii vor arde cele 200 de kg

Curtea Supremă de Justiţie a respins, ca fiind inadmisibile, recursurile declarate de către inculpaţii Savca Corneliu, Moiseev Dumitru, Karalar Murat Hamza şi Cernit Murat şi apărătorii acestora, decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2017, devenind astfel irevocabilă.

Amintim că, prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 28.11.2017, inculpaţii au fost condamnaţi după cu urmează:

  • Savca Corneliu - 14 ani închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate timp de 10 ani;
  • Moiseev Dumitru - 3 ani închisoare, cu suspendare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere în organele MAI pe un termen de 5 ani;
  • Karalar Murat - 13 ani închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate timp de 5 ani;
  • Cerkez Akbulut - 8 ani închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate timp de 5 ani.

De asemenea, s-a dispus nimicirea corpurilor delicte  - 20 de saci cu 199550 grame de heroină.

Amintim că, pe 20 martie 2008, în centrul Chişinăului, doi inspectori ai poliţiei rutiere au depistat un automobil încărcat cu saci de fasole, în care erau deghizate brichete de heroină în cantitate de 199550 grame (200 kg).

La volanul maşinii era cetăţeanul turc Karalar Murat, iar drogurile, evaluate la aproximativ 10 mln de lei, urmau să ajungă într-un depozit din or.Vatra, în scopul ambalării şi exportării lor ulterioare.

Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală, fiind reţinuţi doi cetăţeni turci, care ar fi reprezentat o grupare criminală, dar şi patru poliţişti, acuzaţi de procurori că ar fi protejat "afacerea".

Cei şase au fost acuzaţi de procurori de neglijenţă în serviciu, abuz şi exces de putere, fals în acte publice, transportare în scop de desfacere a substanţelor narcotice în proporţii deosebit de mari, precum şi de favorizare a infracţiunii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu