Finală de vis! Zimbru şi Sheriff se vor duela pentru Cupa Moldovei

Embed:

Finală de vis în acest sezon în Cupa Moldovei! După o pauză de 10 ani, cele mai titrate echipe din ţară, Sheriff şi Zimbru se vor duela pentru prestigiosul trofeu pe 25 mai. Tiraspolenii s-au calificat în finală după ce au învins în cea de-a doua semifinală Milsami Orhei cu scorul de 2-0.

Sheriff a deschis scorul în meciul din semifinalele Cupei Moldovei cu Milsami Orhei după 17 minute de joc prin Marko Stanojevic. În repriza secundă, oaspeţii şi-au dublat avantajul după golul înscris de atacantul brazilian Juninho Potiguar.

"Sperăm la victorie, iar toată echipa s-a străduit pentru obţine calificarea şi a juca în finala Cupei", a spus căpitanul echipei tiraspolene, Miral Samardzic.

După ce a fost eliminată din Cupa Moldovei, Milsami a ratat orice şansă de a participa în sezonul următor în Liga Europei. Echipa din Orhei nu va evolua în cupele europene pentru prima dată în ultimii patru ani.

"Echipa noastră a jucat sub presiune. Băieţii au fost motivaţi pentru că miza acestui meci era cupele europene. Cred că jucătorii nu s-au isprăvit cu emoţiile şi au făcut greşeli", a declarat antrenorul secund al Milsami, Iurie Osipenco.

Sheriff va juca în finală cu Zimbru Chişinău, care cu o zi mai devreme a învins în prima semifinală Dacia cu 2-0. Cele mai titrate formaţii din Moldova s-au întâlnit ultima dată în finala Cupei în 2004. Atunci, galben-verzii au câştigat trofeul după ce s-au impus în finala jucată pe stadionul Republican cu scorul de 2-1.

Calificarea în finală i-a asigurat echipei Zimbru, participarea în preliminariile Ligii Europei. Echipa din capitală va juca în cupele europene şi chiar dacă va pierde finala. Conform regulamentului UEFA, dacă campioana câştigă şi Cupa Moldovei, atunci finalista evolează în Liga Europei.

Astfel, după semifinalele Cupei s-au decis toate cele patru reprezentante ale Moldovei în Cupele Europene. Sheriff va juca în preliminariile Ligii Campionilor, iar FC Tiraspol, Veris şi Zimbru va evolua în preliminariile Ligii Europei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu