FILMUL UCIDERII lui Aleksandr Zaharcenko. Momentul exploziei a fost surprins de camere de supraveghere (VIDEO)

Embed:

Momentul exploziei care l-a ucis pe liderul autoproclamatei republici populare Donețk, Aleksandr Zaharcenko, a fost surprins de camere de supraveghere. Imaginile au fost făcute publice de postul rusesc de televiziune Rossia 1, care le-a obținut de la comitetul care investighează asasinarea șefului separatiștilor din estul Ucrainei.

Înregistrările de pe camerele din cafeneaua "Separ", din data de 31 august, au surprins ultimele secunde din viața lui Zaharcenko. În imagini se vede cum cortegiul acestuia ajunge în fața localului, iar paza de corp verifică perimetrul. Primul în cafenea a intrat un bodyguard, iar ulterior şi Zaharcenko. Peste doar câteva secunde s-a produs explozia.

"Aleksandr Zaharcenko venea de obicei în acest colț, unde tot timpul focul arde în sobă și este apă fierbinte pentru ceai. De asemenea, pe masa lui era mereu o plăcuță cu inscripția ”masa e minată", a menţionat Alexandr Rogatkin, corespondent Rossia 1.

Cafeneaua Separ a fost deschisă ca un răspuns localului Karatel din Kiev. Tocmai de asta, interiorul a fost amenajată în stil militar, cu arme de epocă. Bomba care i-a luat viața lui Aleksandr Zaharcenko a fost pusă sub marchiza de la intrarea în local şi a fost detonată exact în momentul în care liderul separatist trecea pe sub ea. Astfel, potrivit expertului care a dat interviu pentru Rossia 1, cel mai probabil, persoana care a provocat deflagrația, se afla în apropiere și urmărea totul.

În urma acelei explozii Aleksandr Zaharcenko și bodyguardul său au murit. Alți 11 oameni au fost răniți. Inițial, Kievul și Doneţkul s-au acuzat reciproc de asasinat, iar ulterior
liderul interimar al rebelilor a declarat că Kievul nu deține tehnologiile necesare și a acuzat Occidentul.

Un suspect în acest caz a fost reținut de separatiști. Nu se cunosc detalii privind identitatea sa.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu