Filmul "Somewhere" a câştigat Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia

Embed:

Filmul "Somewhere", regizat de Sofia Coppola, a câştigat Leul de Aur pentru cel mai bun film la Festivalul de Film de la Veneţia. Pelicula relatează povestea unui actor de la Hollywood, care îşi reconsideră întreaga viaţă, marcată de alcool, droguri şi aventuri amoroase, atunci când fiica sa îi face o vizită.

Ceremonia de decernare a premiilor celei de-a 67-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia a avut loc sâmbătă. Premiul mare i-a revenit Sofiei Coppola, fiica celebrului Francis Ford Coppola, care s-a inspirat din propria sa copilărie.

Quentin Tarantino, preşedintele juriului, a declarat că decizia a fost unanimă şi că acest film i-a încântat pe toţi de la prima proiecţie. Presa a scris totuşi, la începutul festivalului, că Tarantino s-ar afla în centrul unui conflict de interese, pentru că Sofia Coppola este fosta sa iubită.

Filmul va fi lansat în Statele Unite în decembrie. Rolurile principale sunt interpretate de Stephen Dorff şi Elle Fanning. Sofia Coppola, în vârstă de 39 de ani, a semnat regia unor pelicule precum "Sinuciderea fecioarelor", "Rătăciţi printre cuvinte", care i-a adus premiul Oscar pentru scenariu, şi "Marie Antoinette". Premiul pentru cea mai bună regie, Leul de Argint, i-a revenit regizorului spaniol Alex de la Iglesia, pentru pelicula "A Sad Trumpet Ballad".

Din juriu au mai făcut parte scenaristul mexican Guillermo Arriaga, actriţa lituaniană Ingeborga Dapkunaite, regizorul francez Arnaud Desplechin, muzicianul american Danny Elfman, regizorul şi scenaristul italian Luca Guadagnino şi scenaristul italian Gabriele Salvatores.

Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia s-a desfăşurat între 1 şi 11 septembrie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu