FILMUL EVENIMENTELOR. INCENDIUL DEVASTATOR de pe strada Uzinelor pare DE NEOPRIT (VIDEO)

Embed:

(UPDATE 22:00) Lupta cu focul continuă şi la această oră, iar numărul de pompieri a fost majorat.

(UPDATE 21:41) Președintele Parlamentului a şi-a exprimat regretul pe o reţea de socializare sociale după decesul tânărului.

Ziua de astăzi pare fără sfârşit pentru pompierii din Capitală. Alarma i-a ridicat de dimineaţă la datorie, într-o misiune foarte dificilă. Flăcările au izbucnit în jurul orei zece, la etajul trei al unui depozit de pe strada Uzinelor din Capitală.

După ce clădirea a luat foc, la faţa locului s-au deplasat mai multe autospeciale şi zeci de pompieri.

Mai mulţi oameni care erau în depozit au reuşit să iasă. 

- Noi lucrăm în această clădire, cu un etaj mai jos.
- Cunoașteți câte persoane lucrează în acest depozit?
- Sigur nu cunosc. Au fost blocate două persoane, dar din câte am auzit, au ieșit. Știu că acolo este plastic, ceramică mai sus este depozit de mobilă, din lemn, dar și lemn presat.

- S-a auzit cum s-au stricat geamurile și apoi am văzut că totul arde.
- Ați văzut cum oamenii au fost evacuați sau singuri ai ieșit?
- Nu, singuri am ieșit atunci când s-a produs incendiul.
- S-a început panică când s-a produs incidentul?
- A fost o mică panică, dar ulterior toți au ieșit afară.

La amiază, la Guvern a fost convocată o şedinţă de urgenţă.

Premierul Pavel Filip a solicitat Procuraturii să investigheze cât mai rapid cauzele incendiului. De asemenea, șeful Executivului a cerut Serviciului Situaţiilor Excepţionale să prezinte un raport privind cele mai recente verificări efectuate la depozitul distrus de flăcări. 

"Vreau să rog Procuratura municipiului să asigure investigarea tuturor aspectelor, pentru a stabili cauzele, atât a izbucnirii incendiului, dar şi cum a fost gestionarea, dar şi luând în consideraţie decesul angajatului. Domnul Harabagiu, vreau să îmi prezentaţi cât mai urgent, după lichidarea acestui incendiu, o anchetă amplă. Pornind de la cauzele care au provocat acest incendiu şi până la, cine a inspectat acest obiect în ultimul rând", a declarat prim-ministrul Pavel Filip.

În acest caz, procurorii au iniţiat două dosare penale: pentru incendiere cu provocare neintenţionată a morţii unei persoane şi pentru neglijenţă. Acestea au fost comasate într-un singur dosar.  În 2013, proprietarul imobilului a primit prescripţii de la pompieri privind încălcarea normelor antiincendiu. 

Viceprimarul Capitalei, Nistor Grozavu, a declarat că depozitul a fost verificat anterior de către inspectori.

"Serviciul de Pompieri şi Poliţia vor face ancehete corespunzătoare. O să întreprindem toate măsurile, ca să rezolvăm acele probleme, pe care le putem rezolva. Orice depozit se verifică odată la unu, doi ani. Deci asemenea tip de depozit a fost verificat de Inspecţia Antiincendiară", a comunicat viceprimarul Capitalei, Nistor Grozavu.

Potrivit ofiţerului de presă al Situaţiilor Excepţionale, Liliana Puşcaşu, imobilul cuprins de flăcări riscă să se prăbuşească.

"Este important să menţionăm că o parte din clădire este fisurată. Ceea ce ne dă de înţeles că va fi un eventual pericol de prăbuşire. De aceea, zona este încercuită. Pe aici nu mai vedem pe nimeni în afară de pompieri. Este un pericol pentru oamenii care s-ar afla aici. Pompierii vor lucra în continuare în focar acolo unde vedem flăcările. Acţiunile pompierilor nu au fost întrerupte în continuare toată garnizoana municipiului Chişinău este mobilizată pentru localizarea acestui incendiu", a comunicat ofiţerul de presă DSE, Liliana Puşcaşu.

Pentru lichidarea incendiului au fost mobilizate 25 autospeciale, inclusiv şase scări. În total, luptă cu flăcările peste 100 pompieri și salvatori.

Citeşte şi: INCENDIU DEVASTATOR la un depozit din Chişinău: Un pompier A MURIT în timpul intervenţiei (FOTO/VIDEO)

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu