FILMUL EVENIMENTELOR din 7 aprilie 2009. Cum s-a întâmplat şi ce a urmat după "REVOLUŢIA TWITTER"

Embed:

Astăzi se împlinesc opt ani de la protestele şi dezordinele din 7 aprilie.

În seara de 6 aprilie 2009, mii de tineri s-au adunat în centrul Chişinăului, nemulţumiţi de rezultatele alegerilor parlamentare din 5 aprilie. Ei s-au mobilizat prin intermediul reţelelor de socializare.

Protestul a fost numit "Revoluţia Twitter" şi a fost scânteia lui 7 aprilie. 

"Zi de doliu naţional. Dacă nu ai votat pentru PCRM, ia o lumânare şi ieşi în stradă! Ne vedem la ora 18:00, la Ştefan cel Mare!". Aşa suna cel mai accesat mesaj pe internet în Moldova în data de 6 aprilie 2009. Violenţele au izbucnit însă abia a doua zi.

În dimineața zilei de 7 aprilie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale erau deja aproximativ cinci mii de tineri. Câţiva dintre ei aruncau cu pietre şi ouă înspre clădirea Preşedinţiei. Ulterior, au atacat maşina pompierilor, care şi-a îndreptat tunurile cu apă spre ei.

Când numărul protestarilor a ajuns la aproximativ 30 de mii, scutierii nu au mai făcut faţă şi s-au retras.

Birourile din clădirea Preşedinţiei au fost vandalizate şi incendiate. Poliţiştii au revenit în forţă. În ambele tabere sunt răniţi.

În data de 8 aprilie, premierul Zinaida Greceanîi a făcut apel către mame, să-şi ţină soţii şi copiii acasă.

”Jertfele umane va fi foarte greu de evitat. Poliția va folosi toate mijloacele necesare pentru apărarea constituționalității Republicii Moldova, inclusiv armele”, a declarat fost prim-ministru, Zinaida Greceanîi.

Manifestaţiile au continuat până în data de 10 aprilie, de data aceasta însă, fără violenţe şi vandalizări.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu