Filipine: 21 de morţi în cele două cutremure din ultimele zile

Cele două seisme produse săptămâna aceasta la interval de două zile în insula Mindanao, din sudul Filipinelor, au provocat moartea a 21 de persoane, potrivit bilanţului difuzat duminică de autorităţi, relatează AFP, citat de agerpres.ro.

Mai mulţi localnici, care şi-au pierdut casele, au ridicat corturi de-a lungul unei autostrăzi şi cerşesc mâncare şoferilor, potrivit imaginilor difuzate de televiziune.

Primul cutremur înregistrat marţi a avut magnitudinea de 6,6, grade, iar doilea produs joi a avut intensitatea de 6,5 grade.

Agenţia naţională de gestionare a dezastrelor naturale a informat că echipele de salvare au descoperit noi victime îngropate sub dărâmături, sau sub alunecările de pământ.

Potrivit bilanţului oficial, s-au înregistrat 21 de morţi, 432 răniţi, iar două persoane sunt încă date dispărute.

Regiunea Mindanao a mai fost zguduită la 16 octombrie de un seism care a provocat moartea a şapte persoane, în timp ce alte 20.000 de persoane care şi-au pierdut casele au fost plasate în adăposturi.

Filipine se află în "Cercul de Foc al Pacificului", o regiune în care se produc aproximativ 90% din totalul seismelor înregistrate pe Terra.

Precedentul cutremur major care a lovit această ţară a fost un seism cu magnitudinea de 7,1 grade, care a provocat moartea a peste 220 de persoane, în centrul statului asiatic, în octombrie 2013.

În iulie 1990, peste 2.400 de persoane au fost ucise în nordul insulei Luzon în urma unui seism cu magnitudinea de 7,8 grade, unul dintre cele mai puternice înregistrate vreodată în această ţară.

Lasă un comentariu