Filip cere reformă la Academia de Ştiinţe: Banii primiţi până acum puteau fi folosiţi altfel (VIDEO)

Premierul Pavel Filip a mers vineri într-o vizită la Institutul de Genetică şi Protecţie a Plantelor al Academiei de Ştiinţe. Ceea ce a descoperit acolo, nu l-a bucurat. Potrivit prim-ministrului, din numărul de 390 de colaboratori ai Institutului, doar 70-80 se aflau la muncă. 

În cadrul şedinţei de Guvern, Filip a cerut ca administraţia Academiei de Ştiinţe să-şi reevalueze domeniile de cercetare şi să aleagă domeniile care sunt mai mult decât necesare pentru dezvoltarea economică a ţării. 

"Am fost la Institutul de Genetică şi Protecţie a Planetelor al Academiei de Ştiinţe. Voi merge şi la alte institute pentru că tot vorbim de reforma ştiinţei. În primul rând, am avut o satisfacţie să vorbesc cu cercetătorii care lucrează la acest insitutut, am absolut tot respectul faţă de faţă de aceşti oameni care lucrează încă în condiţii nu cele mai bune şi poate îi plătim nu cel mai bine. Pe de altă parte vreau să vă spun că din 390 de colaboratori pe care îi are acest institut, am văzut doar vreo 70-80 fiind la lucru în acel moment. Este o clădire enormă. Acest institut a fost finanţat cu aproximativ 30 de milioane de lei în fiecare an şi cred că luând în consideraţie capacitatea noastră financiară, trebuie să folosim cât mai eficient aceşti bani. 

Trebuie să înţelegem dacă avem nevoie de clădiri atît de mari, pentru că cercetările de genetică sunt unele dintre cele mai sofisticate şi nu cred că trebuie să fie efectuate în condiţiile pe care le-am văzut acolo. 

Se cere ca să avem o reformă şi în acest sens. Haideţi împreună să facem această reformă, deoarece Republica Moldova are nevoie de ştiinţă şi cercetare. Cred că asta trebuie să fie direcţia noastră de bază. Noi nu avem un număr impunător de cetăţeni ca să ne ocupăm de industrie care nu are valoare adăugată foarte înaltă. Cele din ştiinţă şi cercetare au valoare adăugată. Banii folosiţi până acum cred că puteau folosiţi altfel", a spus Pavel Filip. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu