Filip a mulţumit miniştrilor care nu se regăsesc în noua componenţă guvernamentală pentru eforturile depuse

Legea cu privire la Guvern şi Hotărârea cu privire la noua structură a Guvernului este un prim pas în calea reformelor. De acum înainte, va fi depus mai mult efort pentru a asigura funcţionalitatea instituţiilor publice fără ca acestea să fie afectate de alegerile parlamentare. Declaraţia a fost făcută de premierul Pavel Filip, în cadrul şedinţei săptămânale a Cabinetului de Miniştri. 

Totodată, Filip a mulţumit miniştrilor care nu se mai regăsesc în noua componenţă guvernamentală pentru eforturile depuse. 

"Aduc mulţumiri miniştrilor care nu se mai regăsesc în componenţa guvernamentală. Am avut o perioadă destul de critică. Vreau să mulţumesc pentru tot efortul, pentru toate reformele pornite. Legea cu privire la Guvern şi Hotărârea cu privire la noua structură a Guvernului este un prim pas. De acum înainte urmează lucrul cel mai greu", a spus Pavel Filip. 

Premierul a anunţat repetat care este noua structură a Guvernului şi cine sunt miniştrii rămaşi în funcţie:

1. Ministerul Economiei și Infrastructurii - Octavian Calmâc. 

2. Ministerul Finanțelor - Octavian Armaşu. 

3. Ministerul Justiției - Vladimir Cebotari. 

4. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene - Andrei Galbur.

5. Ministerul Afacerilor Interne - Alexandru Jizdan. 

6. Ministerul Apărării - asigură interimatul viceministrul Gheorghe Galbura. 

7. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării - Monica Babuc. 

8. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale - Stela Grigoraş. 

9. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului - Vasile Bâtca. 

Totodată, viceprim-ministrul Gheorghe Bălan, guvernatorul UTA Gagauzia, Irina Vlah, şi președintele Academiei de Științe din Moldova, Gheorghe Duca, vor exercita funcțiile de membru al Guvernului din oficiu.

"Vom avea miniştri şi secretari generali de stat şi secretari de stat. Este un pas foarte important pentru că încercăm să delimităm funcţiile politicului de cele ale funcţionarilor publici, care să asigură funcţionalitatea acestor instituţii ca să nu fie afectată de alegerile parlamentare", a declarat premierul Pavel Filip. 

CITEŞTE ŞI: Noua structură a Guvernului, votată de Parlament (FOTO)

PUBLIKA.MD aminteşte că noua structură a Guvernului, prezentată în Parlament de Prim-ministrul Pavel Filip, a fost adoptată cu majoritate de voturi la sfârşitul săptămânii trecute.

Premierul a menţionat că principalul obiectiv pe care și l-a propus Guvernul în Programul său de activitate este să asigure creșterea bunăstării și calității vieții cetățenilor.

Guvernul și-a stabilit ca obiectiv specific reformarea administrației publice centrale, inclusiv prin optimizarea numărului de ministere și al autorităților publice, dar și a costurilor administrative.

Noua lege cu privire la Guvern a fost adoptată de către Parlament, la data de 7 iulie curent. Prim-ministrul Republicii Moldova deţine dreptul de a solicita Parlamentului, în timpul exercitării mandatului, modificarea listei ministerelor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu