"Filat, Ghimpu şi Lupu - nişte râsuri politice". Cer demisia lui Alexandru Tănase şi actualei componenţe a CEC

Embed:

Mai mulţi politicieni extraparlamentari au format Comitetul pentru Apărarea Democraţiei şi a Constituţiei. Printre membrii acestuia se regăsesc Iurie Roşca, Anatol Plugaru, Pavel Midrigan dar şi alţii. Scopul comitetului este de a pune capăt "uzurpării puterii de stat de către regimul Filat-Ghimpu-Lupu".

Membrii Comitetul pentru Apărarea Democraţiei şi a Constituţii susţin că Alianţa pentru Integrare Europeană uzurpează puterea în stat. "Arde casa, oameni buni. Ni se fura statul. Ni se distruge ţara. Casa noastră este sfărâmată de nişte râsuri politice", a spus membrul comitetului Anatol Plugaru.

Politicienii au lansat un apel, prin care au criticat comportamentul actualei guvernări, au cerut demisia actualei componenţe a Comisiei Electorale Centrale şi a preşedintelui Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase. Potrivit membrilor Comitetului aceste instituţii sunt subordonate politic. Mai mult, aceştia susţin că actuala guvernare pregăteşte falsificări masive.

"Nu vreau să dau foarte multe detalii despre falsificările care se pregătesc. Dar dacă citim doar punctul trei din declaraţia Alianţei cu privire la iniţierea referendumului: După validarea rezultatelor referendumului, în cel mult o lună, va fi ales preşedintele Republicii Moldova. Acestă afirmaţie reprezinţă o confirmare a faptului că se uzurpează puterea. Din start ni se spune că referendumul va fi unul favorabil pentru cei care-l iniţiază", a menţionat politicianul Iurie Roşca.

Comitetul pentru Apărarea Democraţiei şi a Constituţiei a chemat cetăţenii la proteste şi a promis că va restabili ordinea în ţară.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu